Congresul Internaţional „Spiritualitatea – Știința Conștiinței inspirată de Dumnezeu”

Vizualizari : 0

Cel de al III-lea Congres Internațional de Yoga și Terapii Alternative Orientale și Occidentale: ”Spiritualitatea – Știința Conștiinței ce este inspirată de Dumnezeu” se va desfășura sub patronajul Federației Internaționale de Yoga și Meditație Atman cu o largă participare internațională, în București, în perioada 22-25 noiembrie 2012. Programul incepe joi 22 noiembrie seara în jurul orelor 18 (cu conferința de deschidere comuna, o activitate și un scurt program artistic), continuă vineri 23 noiembrie după masa începând cu orele 15 cu activități în toate sălile destinate congresului, sâmbătă (toată ziua) și duminică (toată ziua). Sălile dedicate acestei activități sunt Obor ambele săli, Pipera 1 și Pipera 2.

Organizatoarea acestei ediții a Congresului Internațional de Yoga este Mișcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut – cea mai mare școală de yoga din România și una dintre cele mai mari din Europa.

Intrarea la lucrările congresului este liberă și gratuită.

Pot participa persoanele cu vârsta mai mare de 18 ani, în limita capacității sălilor și în ordinea sosirii. Congresul va reuni renumiți conferențiari din România și din străinătate: Anglia, Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, India, Italia, Portugalia, Rusia, Spania, Suedia, Ungaria, care sunt instructori de yoga cu vasta experiența în predare, profesori de tantra, ayurveda, terapii alternative, psihologi, medici și alți specialiști.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.