Viața spirituală, pe care toți marii înțelepți o consideră ca fiind sacră, are în vedere accederea la o realitate de ordin superior, cu totul diferită de lumea comună obișnuită. O realitate ce transcende spațiul și timpul, eternă și infinită, aparținând lui Dumnezeu cel unic, cel absolut și cel misterios.
La începuturile timpului, universul ființelor umane era în totalitate sacru. În epocile spirituale ale umanității, lumea era plină de zei, iar ființa umană îi putea întâlni la tot pasul. Ființele umane străvechi și totodată arhetipale se raportau la aspectele realității ca fiind manifestări deverse ale unui unic Dumnezeu, în afara căruia nu exista nimic.
Decăzând, civilizația umană s-a rupt din aceast stare de unitate dumnezeiască și s-a înstrăinat astfel de originea sa. Gradat, a apărut un vast abis între om, creatura finită, și Dumnezeu, ființa infinită și trascendentă. Cum putem umple acest abis, urmăriți în acest episod.
