Începând de sâmbătă, 6 ianuarie, vom realiza la unison două acțiuni noi, pregătite pe baza manuscriselor profesorului de yoga Gregorian Bivolaru. Aceste acțiuni se vor desfășura zilnic, între orele 19:30-20:33, pe MISA Senzațional TV:
Metoda pentru Anihilarea Totală a Răului în ambianța acestei planete albastre. Această metodă vizează, urmărește anihilarea totală a răului actual dar și a marilor rele actuale ce există în ambianța acestei planete prin acțiune irezistibilă dumnezeiască (în zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică);
Metoda pentru evocarea și implorarea manifestării Legii Tainice Dumnezeiești a Limitei (în zilele de luni, miercuri și vineri).
Pentru fiecare dintre aceste două noi acțiuni, vă rugăm să luați în considerare următoarea recomandare:
Pentru a contribui fiecare la apariția efectelor benefice, dumnezeiești pe care această acțiune în mod dumnezeiesc integrată și extrem de importantă le implică, vă rugăm să participați cât mai mulți, cât mai multe, de fiecare dată, la această manifestare esențială spre a declanșa cât mai repede în ambianța planetei transformări ce sunt direct proporționale cu numărul de ființe umane care se mobilizează și pun, iar și iar, cu mult entuziasm și perseverență în acțiune această metodă ezoterică foarte puternică. Așa cum anterior Revolta benefică îndreptățită a dat roade imense, tot așa va da multe roade de care avem urgent cu toții nevoie și această metodă.
Dacă noi toți cei care știm nu acționăm, nimeni altcineva nu o va face. Numai dacă Îi cerem lui Dumnezeu ajutorul binefăcător, atunci El ni-l dăruiește.
Dacă Îi implorăm astfel lui Dumnezeu ajutorul, putem fi siguri cu anticipație că El ni-l oferă în fel și chip prin Omnipotența Sa.
Atenție! În program pot apărea modificări, de aceea vă rugăm să urmăriți actualizările. Vă mulțumim!
Interval | Tip Activitate | Descriere |
---|---|---|
luni, 14 iulie | ||
14:40 - 14:51 | Metodă | Metodă inițiatică, ocultă de protecție pentru accesarea Internetului |
15:00 – 15:20 | Metoda Supremă și Eficientă | pentru salvarea planetei Pământ |
15:30 – 16:33 | Emisiune în reluare | Yoga Ezoterică - Bucuria imensă de a trăi mult mai mult, fiind hiperconstienți - Laboratorul alchimic – Ep.12 |
16:40 - 16:54 | Taina fundamentală a manifestării intenției | |
17:00 - 17:45 | Program de susținere spirituală 1 | |
17:50 - 17:55 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
18:00 – 18:30 | Exemplificare spirituală | Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Mana-ei Cauzale Dumnezeiești pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric. |
18:35 - 18:55 | Expunere în premieră | Sensul vieții nu este doar fericirea ci și transformarea benefică |
19:00 - 19:25 | Expunere în reluare | Un crucial mesaj profetic ce urmează să se împlinească în viitorul apropiat și care prezintă o vădită legătură cu profețiile Regelui Lumii referitoare la dezlănțuirea celui de-al Treilea Război Mondial. Data declanșării celui de-al Treilea Război Mondial este încifrată în Parabola cu tâlc a celor trei Păstori care a fost transmisă în anul 1984 de către Fecioara Maria cu ocazia aparițiilor ei supranaturale în Chile - Răspunsuri la întrebări - partea 1 |
19:30 - 20:33 | Acțiune benefică la unison | Metoda pentru evocarea și implorarea manifestării Legii Tainice Dumnezeiești a Limitei |
20:35 - 20:40 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
21:00 - 21:50 | Program de susținere spirituală 2 | |
21:50 - 21:55 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
22:00 - 22:11 | Unele taine ezoterice ale Binecuvântării Dumnezeiești - o expunere importantă ce provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru | |
22:11 - 22:16 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Amalia Liliana Maria Nectaria |
22:16 - 22:21 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Laura Zaharia |
22:21 - 22:26 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Luminița Vasilica Violette - ființă defunctă |
22:30 - 23:30 | Emisiune în reluare | Sub zodia astrelor - Ep. 33 - Introducere în astrologia lunară - Semnificația astrologică a planetei care precedă Luna |
23:46 - 23:50 | Anunț | Anunț important referitor la copyrightul conferințelor susținute de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru |
23:50 - 00:58 | Expunere în reluare | Efectele multiple nefaste ale consumului de cafea asupra sănătății ce au fost constatate pe baza unor studii științifice riguroase - partea 1 |
marți, 15 iulie | ||
14:40 - 14:51 | Metodă | Metodă inițiatică, ocultă de protecție pentru accesarea Internetului |
15:00 – 15:20 | Metoda Supremă și Eficientă | pentru salvarea planetei Pământ |
15:30 – 16:35 | Emisiune în reluare | Yoga Ezoterică - Bucuria imensă de a trăi mult mai mult, fiind hiperconstienți - Apollonius din Tyana – O viață exemplară – O ființă îndumnezeită – Ep.13 |
16:40 - 16:50 | Spirala solară yang - imagine emblematică a Școlii de yoga ezoterică MISA | |
17:00 - 17:45 | Program de susținere spirituală 1 | |
17:50 - 17:55 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
18:00 – 18:30 | Exemplificare spirituală | Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Mana-ei Cauzale Dumnezeiești pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric. |
18:35 - 19:16 | Expunere în reluare | Papa Francisc, un lup viclean deghizat în blană de oaie care a fost plasat în cea mai înaltă poziţie la Vatican. Sfârşitul binemeritat și semnificativ al pontificatului celui mai mare și insidios uzurpator al Bisericii Catolice - partea 1 |
19:20 - 19:25 | Emisiune în reluare | Uimitoarea pastilă benefică generatoare de înțelepciune – Ep.50 – Există extratereștri? |
19:30 - 20:33 | Acțiune benefică la unison | Metodă pentru Anihilarea Totală a marilor rele în ambianța acestei planete albastre. |
20:35 - 20:40 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
20:45 - 20:53 | Emisiune în reluare | Uimitoarea pastilă benefică generatoare de înțelepciune – Ep.51 – Agresivitatea pasivă – un pericol subversiv |
21:00 - 21:50 | Program de susținere spirituală 2 | |
21:50 - 21:55 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
22:00 - 22:11 | Unele taine ezoterice ale Binecuvântării Dumnezeiești - o expunere importantă ce provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru | |
22:11 - 22:16 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Ferencz Robert Cyrusol |
22:16 - 22:21 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Ferencz Robert Cyrusol |
22:21 - 22:26 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Luminița Vasilica Violette - ființă defunctă |
22:26 - 22:31 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Dorin Adrian Voica - ființă defunctă |
22:40 - 22:47 | Emisiune în reluare | Uimitoarea pastilă benefică generatoare de înțelepciune – Ep.49 – Spațiul infinit dinlăuntrul nostru |
23:00 – 23:30 | Exemplificare spirituală | Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Conștiinței Dumnezeiești pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric. |
00:46 - 00:50 | Anunț | Anunț important referitor la copyrightul conferințelor susținute de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru |
00:50 - 02:01 | Expunere în reluare | Efectele multiple nefaste ale consumului de cafea asupra sănătății ce au fost constatate pe baza unor studii științifice riguroase - partea 2 |
miercuri, 16 iulie | ||
14:40 - 14:51 | Metodă | Metodă inițiatică, ocultă de protecție pentru accesarea Internetului |
15:00 – 15:20 | Metoda Supremă și Eficientă | pentru salvarea planetei Pământ |
15:30 – 16:37 | Emisiune în reluare | Yoga Ezoterică - Bucuria imensă de a trăi mult mai mult, fiind hiperconstienți - Energia tahionică o nouă paradigma în vindecarea holistică (1) – Ep.14 |
16:40 - 16:47 | Emisiune în reluare | Uimitoarea pastilă benefică generatoare de înțelepciune – Ep.48 – Tantra – savoarea extatică a conștienței depline |
17:00 - 17:45 | Program de susținere spirituală 1 | |
17:50 - 17:55 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
18:00 – 18:30 | Exemplificare spirituală | Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Mana-ei Cauzale Dumnezeiești pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric. |
18:35 - 19:24 | Expunere în reluare | Papa Francisc, un lup viclean deghizat în blană de oaie care a fost plasat în cea mai înaltă poziţie la Vatican. Sfârşitul binemeritat și semnificativ al pontificatului celui mai mare și insidios uzurpator al Bisericii Catolice - partea 2 |
19:30 - 20:33 | Acțiune benefică la unison | Metoda pentru evocarea și implorarea manifestării Legii Tainice Dumnezeiești a Limitei |
20:35 - 20:40 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
20:45 - 20:52 | Emisiune în reluare | Uimitoarea pastilă benefică generatoare de înțelepciune – Ep.47 – Gândurile la control! |
21:00 - 21:50 | Program de susținere spirituală 2 | |
21:50 - 21:55 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
22:00 - 22:11 | Unele taine ezoterice ale Binecuvântării Dumnezeiești - o expunere importantă ce provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru | |
22:12 - 22:16 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Ferencz Robert Cyrusol |
22:17 - 22:21 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Ferencz Robert Cyrusol |
22:22 - 22:27 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Luminița Vasilica Violette - ființă defunctă |
22:27 - 22:32 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Amalia Liliana Maria Nectaria |
22:40 - 22:48 | Emisiune în reluare | Uimitoarea pastilă benefică generatoare de înțelepciune – Ep.33 – Fă update la setările minții |
23:00 – 23:30 | Exemplificare spirituală | Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Absolutului Dumnezeiesc pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric. |
23:46 - 23:50 | Anunț | Anunț important referitor la copyrightul conferințelor susținute de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru |
23:50 - 00:01 | Expunere în reluare | Efectele multiple nefaste ale consumului de cafea asupra sănătății ce au fost constatate pe baza unor studii științifice riguroase - partea 3 |
joi, 17 iulie | ||
14:40 - 14:51 | Metodă | Metodă inițiatică, ocultă de protecție pentru accesarea Internetului |
15:00 – 15:20 | Metoda Supremă și Eficientă | pentru salvarea planetei Pământ |
15:30 – 16:33 | Emisiune în reluare | Yoga Ezoterică - Bucuria imensă de a trăi mult mai mult, fiind hiperconstienți - Energia tahionică o nouă paradigma în vindecarea holistică (2) – Ep.15 |
16:40 - 16:50 | Emisiune în reluare | Uimitoarea pastilă benefică generatoare de înțelepciune – Ep. 12 – Doua inimi se unesc: Relația Ghid Spiritual – Aspirant |
17:00 - 17:45 | Program de susținere spirituală 1 | |
17:50 - 17:55 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
18:00 – 18:30 | Exemplificare spirituală | Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Mana-ei Cauzale Dumnezeiești pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric. |
18:35 - 19:21 | Expunere în reluare | Papa Francisc, un lup viclean deghizat în blană de oaie care a fost plasat în cea mai înaltă poziţie la Vatican. Sfârşitul binemeritat și semnificativ al pontificatului celui mai mare și insidios uzurpator al Bisericii Catolice - partea 3 |
19:30 - 20:33 | Acțiune benefică la unison | Metodă pentru Anihilarea Totală a marilor rele în ambianța acestei planete albastre. |
20:35 - 20:40 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
20:45 - 20:52 | Emisiune în reluare | Uimitoarea pastilă benefică generatoare de înțelepciune – Ep.45 – S.O.S. Salvați viața! |
21:00 - 21:50 | Program de susținere spirituală 2 | |
21:50 - 21:55 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
22:00 - 22:11 | Unele taine ezoterice ale Binecuvântării Dumnezeiești - o expunere importantă ce provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru | |
22:11 - 22:16 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Ferencz Robert Cyrusol |
22:16 - 22:21 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Ferencz Robert Cyrusol |
22:21 - 22:26 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Luminița Vasilica Violette - ființă defunctă |
22:27 - 22:32 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Laura Zaharia |
22:40 - 22:46 | Expunere în reluare | Shiva-Bhairava - scurtă prezentare introductivă |
23:00 – 23:30 | Exemplificare spirituală | Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Spiritului Dumnezeiesc pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric. |
23:40 - 01:10 | Exemplificare spirituală | Stare de comuniune amplă, profundă cu Shiva-Bhairava, cu ocazia momentului sacru de Bhairava Ashtami |
vineri, 18 iulie | ||
14:40 - 14:51 | Metodă | Metodă inițiatică, ocultă de protecție pentru accesarea Internetului |
15:00 – 15:20 | Metoda Supremă și Eficientă | pentru salvarea planetei Pământ |
15:30 – 16:33 | Emisiune în reluare | Yoga Ezoterică - Bucuria imensă de a trăi mult mai mult, fiind hiperconstienți - Sufismul – o cale sigură către lumina dumnezeiască – Ep.16 |
16:40 - 16:57 | Dezvăluirea tainei fundamentale a energiei nesfârșite a iubirii | |
17:00 - 17:45 | Program de susținere spirituală 1 | |
17:50 - 17:55 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
18:00 – 18:30 | Exemplificare spirituală | Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Mana-ei Cauzale Dumnezeiești pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric. |
18:35 - 19:20 | Expunere în reluare | Un crucial mesaj profetic ce urmează să se împlinească în viitorul apropiat și care prezintă o vădită legătură cu profețiile Regelui Lumii referitoare la dezlănțuirea celui de-al Treilea Război Mondial. Data declanșării celui de-al Treilea Război Mondial este încifrată în Parabola cu tâlc a celor trei Păstori care a fost transmisă în anul 1984 de către Fecioara Maria cu ocazia aparițiilor ei supranaturale în Chile - Acest material provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru - partea 1 |
19:30 - 20:33 | Acțiune benefică la unison | Metoda pentru evocarea și implorarea manifestării Legii Tainice Dumnezeiești a Limitei |
20:35 - 20:40 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
20:45 - 20:52 | Emisiune în reluare | Uimitoarea pastilă benefică generatoare de înțelepciune – Ep.46 – Flexibilitatea lăuntrică, un mod de a trăi inteligent în prezent |
21:00 - 21:50 | Program de susținere spirituală 2 | |
21:50 - 21:55 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
22:00 - 22:11 | Unele taine ezoterice ale Binecuvântării Dumnezeiești - o expunere importantă ce provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru | |
22:11 - 22:16 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Ferencz Robert Cyrusol |
22:16 - 22:21 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Ferencz Robert Cyrusol |
22:21 - 22:26 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Luminița Vasilica Violette - ființă defunctă |
22:26 - 22:31 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Carol Horvath |
22:35 - 22:52 | Documentar | YOGA EZOTERICĂ-Bucuria imensă de a trăi mult mai mult fiind hiperconștienți - Secrete amoroase esențiale pentru cuplurile yoghine care aspiră să fie fericite |
23:00 – 23:30 | Exemplificare spirituală | Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al lui "Acasă" Dumnezeiesc pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric. |
23:46 - 23:50 | Anunț | Anunț important referitor la copyrightul conferințelor susținute de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru |
23:50 - 00:45 | Expunere în reluare | Confesiunea sinceră, impresionantă, a aspirantei L.M., grupa 20 Brașov, care a experimentat în mod spontan, în anumite condiții, o stare intensă de beatitudine panteistă, în felul ei exemplară - partea 1 |
sâmbătă, 19 iulie | ||
09:40 - 09:51 | Metodă | Metodă inițiatică, ocultă de protecție pentru accesarea Internetului |
10:00 - 11:01 | Exemplificare spirituală | Comuniune intensă, plenară, profundă cu sufletul neamului românesc și cu sufletul neamului maghiar |
11:10 - 11:41 | Emisiune în reluare | Yoga Ezoterică - Bucuria imensă de a trăi mult mai mult, fiind hiperconstienți - PARAPSIHOLOGIA – O ȘTIINȚĂ A VIITORULUI (1) - Fenomene care implică percepția extrasenzorială - Ep. 121 |
11:45 - 11:53 | Emisiune în reluare | Uimitoarea pastilă benefică generatoare de înțelepciune – Ep.44 – Exuberanța – arta de a trăi minunat |
12:00 - 12:20 | Metoda Supremă și Eficientă | pentru salvarea planetei Pământ |
12:00 - 13:30 | Exemplificare spirituală | Comuniune spirituală amplă, profundă şi copleşitoare cu Marele Avatar Krishna |
13:40 - 14:23 | Emisiune în reluare | Sub zodia astrelor – Ep.8. Mijlocul cerului din perspectiva practicii spirituale |
14:30 - 14:37 | Emisiune în reluare | Uimitoarea pastilă benefică generatoare de înțelepciune – Ep.43 – Universul pulsează ritmic |
14:40 - 14:59 | Mesaj | Mesaj al profesorului de yoga Gregorian Bivolaru cu privire la terapiile naturiste practicate de medicul Cătălin Luca la Ananda Clinic |
15:00 - 16:11 | Angrenare colectivă excepțională | Manifestarea prin angrenare colectivă realizată la unison a unei stări intense de revoltă benefică îndreptățită ce va acționa printr-un fenomen de cumul ocult și va conduce la declanșarea unui proces lăuntric de conștientizare puternică ce va cuprinde masele de ființe umane de pe această planetă, impulsionându-le astfel să se miște după cum este inteligent, ba chiar urgent necesar, spre a anihila răul satanic ce a apărut în ultima vreme în ambianța acestei planete. |
16:14 - 16:25 | Unele taine ezoterice ale Binecuvântării Dumnezeiești - o expunere importantă ce provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru | |
16:25 - 16:30 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Ferencz Robert Cyrusol |
16:30 - 16:35 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Ferencz Robert Cyrusol |
16:36 - 16:41 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Luminița Vasilica Violette - ființă defunctă |
16:41 - 16:46 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Sorin-Lucian |
17:00 - 17:45 | Program de susținere spirituală 1 | |
17:50 - 17:55 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
18:00 – 18:30 | Exemplificare spirituală | Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Mana-ei Cauzale Dumnezeiești pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric. |
18:35 - 19:04 | Expunere în reluare | Un crucial mesaj profetic ce urmează să se împlinească în viitorul apropiat și care prezintă o vădită legătură cu profețiile Regelui Lumii referitoare la dezlănțuirea celui de-al Treilea Război Mondial. Data declanșării celui de-al Treilea Război Mondial este încifrată în Parabola cu tâlc a celor trei Păstori care a fost transmisă în anul 1984 de către Fecioara Maria cu ocazia aparițiilor ei supranaturale în Chile - Acest material provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru - partea 2 |
19:10 - 19:16 | Emisiune în reluare | Uimitoarea pastilă benefică generatoare de înțelepciune – Ep.42 – Soarta îți surâde! Îndrăznește! |
19:20 - 19:25 | Emisiune în reluare | Uimitoarea pastilă benefică generatoare de înțelepciune – Ep.41 – Menirea spirituală – un mod dumnezeiesc de a fi |
19:30 - 20:33 | Acțiune benefică la unison | Metodă pentru Anihilarea Totală a marilor rele în ambianța acestei planete albastre. |
20:35 - 20:40 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
20:45 - 20:57 | Emisiune în reluare | Uimitoarea pastilă benefică generatoare de înțelepciune – Ep.40 – Terapia nutrițională-medicina viitorului |
21:00 - 21:50 | Program de susținere spirituală 2 | |
21:51 - 22:18 | Taina dezvăluită a consacrării roadelor acțiunilor noastre | |
22:20 - 22:25 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
22:30 – 23:00 | Exemplificare spirituală | Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Certitudinii Dumnezeiești pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric. |
23:15 - 00:00 | Exemplificare spirituală | Comuniune spirituală cu Sfântul Serafim de Sarov |
duminică, 20 iulie | ||
13:40 - 13:51 | Metodă | Metodă inițiatică, ocultă de protecție pentru accesarea Internetului |
14:00 - 14:45 | Exemplificare spirituală | Comuniune spirituală cu Sfântul Proroc Ilie |
15:00 - 16:11 | Angrenare colectivă excepțională | Manifestarea prin angrenare colectivă realizată la unison a unei stări intense de revoltă benefică îndreptățită ce va acționa printr-un fenomen de cumul ocult și va conduce la declanșarea unui proces lăuntric de conștientizare puternică ce va cuprinde masele de ființe umane de pe această planetă, impulsionându-le astfel să se miște după cum este inteligent, ba chiar urgent necesar, spre a anihila răul satanic ce a apărut în ultima vreme în ambianța acestei planete. |
16:14 - 16:25 | Unele taine ezoterice ale Binecuvântării Dumnezeiești - o expunere importantă ce provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru | |
16:25 - 16:30 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Ferencz Robert Cyrusol |
16:30 - 16:35 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Ferencz Robert Cyrusol |
16:36 - 16:41 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Luminița Vasilica Violette - ființă defunctă |
16:41 - 16:46 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Sorin-Lucian |
16:47 - 16:52 | Binecuvântare | Binecuvântare pentru Oprea Cosmina Aurianela |
17:00 - 17:45 | Program de susținere spirituală 1 | |
17:50 - 17:55 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
18:00 – 18:30 | Exemplificare spirituală | Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Mana-ei Cauzale Dumnezeiești pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric. |
18:30 – 19:00 | Emisiune în premieră | Yoga Ezoterică - Bucuria imensă de a trăi mult mai mult, fiind hiperconstienți - Ep. 122 |
19:05 - 19:30 | Expunere în reluare | Un crucial mesaj profetic ce urmează să se împlinească în viitorul apropiat și care prezintă o vădită legătură cu profețiile Regelui Lumii referitoare la dezlănțuirea celui de-al Treilea Război Mondial. Data declanșării celui de-al Treilea Război Mondial este încifrată în Parabola cu tâlc a celor trei Păstori care a fost transmisă în anul 1984 de către Fecioara Maria cu ocazia aparițiilor ei supranaturale în Chile - Răspunsuri la întrebări - partea 1 |
19:30 - 20:33 | Acțiune benefică la unison | Metodă pentru Anihilarea Totală a marilor rele în ambianța acestei planete albastre. |
20:35 - 20:40 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
20:45 - 20:51 | Emisiune în reluare | Uimitoarea pastilă benefică generatoare de înțelepciune – Ep.39 – Patru pași până la fericire |
21:00 - 21:50 | Program de susținere spirituală 2 | |
22:20 - 22:25 | Aforism | Un aforism pe zi din arhiva profesorului Gregorian Bivolaru pentru a reflecta astfel azi la ceva eminamente benefic și minunat. |
22:30 – 23:00 | Exemplificare spirituală | Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Existenței Dumnezeiești pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric. |
23:16 - 23:20 | Anunț | Anunț important referitor la copyrightul conferințelor susținute de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru |
23:20 - 00:22 | Expunere în reluare | Confesiunea sinceră, impresionantă, a aspirantei L.M., grupa 20 Brașov, care a experimentat în mod spontan, în anumite condiții, o stare intensă de beatitudine panteistă, în felul ei exemplară - partea 2 |
Pentru a fi la curent cu programul integral in fiecare zi, consultați pagina de LIVE.