Exemplificări spirituale excepţionale pentru femei şi pentru bărbaţi – Herculane 2015

Exemplificari-B-si-F

Experimentarea paranormal-empatică, telepatică, indusă la unison, deci colectivă, a unor stări superioare, spirituale ce ilustrează aspecte sublime, specifice atât naturii armonioase feminine, cât şi masculine

În două zile distincte, bărbaţii şi femeile care aspiră să experimenteze empatic-telepatic astfel de stări şi care sunt lipsiţi de prejudecăţi limitatoare, pot participa la o experienţă unică în felul ei. Ea se va desfăşura prin intermediul a două serii de exemplificări spirituale ce vor fi susţinute telepatic, independent de distanţă, de către profesor yoga Gregorian Bivolaru. Aceste exemplificări vor fi transmise în direct pe postul de televiziune online MISA Senzaţional TV.  Prima serie se adresează bărbaţilor, iar a doua, femeilor.

Oricine poate participa

Este vorba despre experimentarea unor stări spirituale model ce le sunt specifice atât femeilor, cât şi bărbaţilor. Oricine poate să participe la aceste exemplificări, cu condiţia de a fi cu adevărat interesat de o astfel de experienţă

Sunt necesare câteva condiţii

Precizăm că aceste stări spirituale model vor putea fi percepute în universul lăuntric dacă persoana în cauză va realiza în prealabil o necesară interiorizare, cât mai profundă. De asemenea, va fi utilă o focalizare minimă, dar constantă, a atenţiei asupra subiectului global ce este indicat în titlul exemplificării respective

Când vor avea loc aceste exemplifiări excepţionale?

Prima serie de exemplificări este destinată bărbaţilor, şi va avea loc în seara zilei de luni, 4 mai, între orele 23:00-00:40.

Cea de-a doua serie de exemplificări este destinată femeilor, şi va avea loc în seara zilei de miercuri, 6 mai, între orele 23:00-00:40.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.